Puteti sa gasiti aici si aici primele doua parti ale seriei de tutoriale despre cum se face film, cu muzica, din poze.
Astazi voi prezenta un alt program gratuit de facut album video (slideshow) din imagini, DVD slideshow.
Pagina oficiala a programului este aceasta.
Aplicatia poate fi descarcata de aici, accesind linkul din partea de sus (DVD slideshow GUI version ...).
Dupa descarcare, instalati programul folosind optiunile implicite, apasind Next pina la final.
Atentie: in timpul instalatii, programul descarca unele elemente necesare, deci este nevoie sa fiti conectat la Internet.
Primul pas dupa lansarea programului este sa adaugati pozele. Apasati butonul special (Add slides), selectati imaginile si apasati Open.
In citeva secunde sint adaugate imaginile, inclusiv toate setarile automate: tranzitii, durata poza, durata tranzitie.
Pentru a modifica aceste caracteristici, efectuati click dreapta pe poza respectiva.
Pasul urmator este sa adaugati muzica. Apasati butonul special (Add music), selectati fisierele audio si apasati Open.
Pentru a stabili caracteristicile proiectului si ale fisierului video, accesati butonul Project Settings. Cel mai important paramtru este rezolutia video (valoarea incercuita in imagine PAL 720x576 - programul poate sa salveze inclusiv la rezolutii HD 1080p si 720p).
Celelalte optiuni puteti sa le lasati exact la valorile originale.
Ultimul pas este sa salvati fisierul video. Apasati butonul Export slideshow, introduceti numele (File name) si formatul (Save as type: MPG, AVI, MP4, FLV), apoi apasati Save.
In functie de puterea calculatorului, de numarul de poze si de formatul video ales, procesarea poate sa dureze 5-30 minute.
Atentie: in timpul producerii fisierului video, vor fi deschise mai multe ferestre de procesare. De asemenea, vor fi create diverse fisiere temporare in folderul de salvare, care vor fi sterse la final.
La final, va fi lansat automat fisierul video creat.
Puteti sa salvati, apoi sa deschideti proiectul, pentru o modificare ulterioara, folosind butoanele Save project, respectiv Open project.
0 comments:
Trimiteți un comentariu